Am decis să revin asupra acestui subiect deoarece recent unii oameni politici au acuzat Primăria Târgu-Jiu şi pe mine, ca primar, că lucrăm haotic, fărăsă ne gândim la viitor şi la organizarea investiţiilor. Aşa că acum vreau să vă readuc în amintire, dacă mai era nevoie, bine documentata noastră Agendă Locală 21, adică exact acea strategie care unora le este necunoscută.
Agenda Locala 21 (AL 21) a fost elaborată şi adoptată la summit-ul mondial de la Rio de Janeiro in 1992, ca instrument de promovare a dezvoltării durabile. AL 21 caută să stabilească un echilibru între creşterea economică, echitatea socială şi protecţia mediului. Conceptul de dezvoltare durabilă înseamnă o reevaluare constantă a legăturii dintre om si natură si militează pentru solidaritatea între generaţii ca unică soluţie viabilă pentru dezvoltarea pe termen lung.
”Agenda Locală 21” este un proiect care permite colectivităţii locale sa-şi fixeze obiective de dezvoltare durabilă şi să le realizeze. Ea necesită regândirea politicii de dezvoltare a oraşului şi definirea unei restructurări a acţiunilor publice, o “revolutie“ a mentalităţii care necesită implicarea, în primul rând, a factorilor de decizie.
Obiectivul fundamental este realizarea unei Strategii de Dezvoltare Durabilă pe termen mediu la nivelul municipalităţii, care să evalueze priorităţile sociale, economice şi de mediu. Strategia trebuie să aibă sprijinul tuturor segmentelor societăţii civile, autorităţilor locale, comunităţii oamenilor de afaceri, sindicatelor şi a fost elaborată în cadrul unui proces consultativ la care vor participa şi reprezentanţi din afara Comitetului Local de Coordonare.
Dezvoltarea locală se va reflecta in economia regională. Acest lucru presupune din partea actorilor dezvoltării locale şi a factorilor decizionali, manifestarea unei mai mari flexibilităţi în înţelegerea şi adaptarea rapidă la schimbările pieţei. Dezvoltarea locală presupune existenţa unui parteneriat local şi a unei strategii coerente de dezvoltare. Informaţiile dobândite în cadrul procesului de elaborare a Agendei Locale 21 constituie un instrument important, pe care l-am utilizat în activitatea de planificare urbană.
Dezvoltarea durabilă si “Agenda Locala 21” sunt un răspuns la necesitatea rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră, printr-o viziune strategică unitară, exprimată în obiective specifice concretizate pe domenii de interes, cu responsabilităţi clar definite.
Dezvoltarea durabilă înseamnă capacitatea de a răspunde necesităţilor generaţiilor prezente, fără a diminua posibilităţile generaţiilor viitoare.
Pentru cei interesaţi de aceast subiect există pe site-ul Primăriei Târgu-Jiu postată întreaga Agendă Locală 21, pe care vă invit să o consultaţi şi dacă aveţi întrebări, vă aştept pe blog sau la…audienţe.