Am ales să scriu iar pe blog pentru că vreau să pun în discuţie un subiect foarte important pentru mine, ca om, nu neapărat ca primar. Vreau să ne gândim puţin la ce se întâmplă în atâtea localităţi din Moldova, la oamenii de acolo care au pierdut totul sau aproape totul şi, cel mai important, la ce putem noi face pentru ei. E esenţial să ne amintim că suntem oameni şi trebuie să ne ajutăm semenii la vremuri grele. Am iniţiat împreună cu Crucea Roşie Gorj o campanie de strângere de fonduri pentru sinistraţii din Moldova şi vreau să o fac cunoscută şi pe această cale, pentru ca mult mai mulţi târgujieni să le întindă o mână de ajutor celor nevoiaşi. Fac apel şi la cetăţeni să contribuie cu bani sau alte materiale(alimente neperisabile, pături, saltele, materiale de construcţii etc). Orice ajutor, cât de mic este necesar pentru ca, la final, rezultatul să fie cel dorit. Pentru donaţii am amplasat în centrul oraşului, în faţa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” un cort al Crucii Roşii, unde vor sta în fiecare zi voluntari care pot prelua atât donaţiile în bani, cât şi celelalte ajutoare de la târgujieni. Toate sumele strânse vor fi depuse în contul Crucii Roşii Gorj şi ulterior se vor transmite sinistraţilor. Vreau să vă spun că şi angajaţii Primăriei Târgu-Jiu, ca şi cei din direcţiile subordonate vor face donaţii în conturile puse la dispoziţie de Crucea Roşie. Totodată, colegii mei vor face demersuri pe lângă agenţii economici din oraş pentru a contribui şi ei la această campanie.
Deja au apărut primele semne de solidaritate, au venit primele donaţii de la cetăţeni, şi-au anunţat intenţia să ne ajute şi importanţi agenţi economici din oraş, oamenii cu suflet nu au ezitat să ne sprijine nicio clipă atunci când le-am spus ce vrem să facem.
Cel mai important sprijin vine din parte Crucii Roşii, filiala Gorj, prin domnul director Grigore Bunăiaşu, cel care a coordonat această campanie. Am beneficiat şi de sprijinul preţios al voluntarilor de la Crucea Roşie, care au stat şi vor sta zi de zi la cort pentru a prelua donaţiile cetăţenilor. De asemenea, doamna doctor Jeana Prejbeanu, directoarea Serviciului de Ambulanţă, a fost foarte amabilă şi ne-a asigurat câte un cadru medical în fiecare zi, pentru a putea oferi cetăţenilor sfaturi medicale şi pentru a le lua tensiunea.
Vă aştept pe fiecare dintre dumneavoastră, după posibilităţi, să îi ajutăm împreună pe sinistraţi!
Cont Crucea Roşie Gorj(deschis la Banca Comercială Română sucursala Gorj)
RO95RNCB0149042116320001
Acesta este contul de la Crucea Roşie Gorj, unde puteţi face donaţii.
Ma asteptam ca acel cort sa fie undeva in centru , unde au fost cei cu FLORI sau unde canta INDIENII
adica pe acolo pe unde trece toata lumea. Este pus putin cam ascuns
… nu intentionat sunt sigur, sa fie probabil la umbra, insa cat pe ce sa trec pe langa el … am fost la banca (ca tot omu, are el ceva cu bancile) si am observat cortul dupa dupa ce aproape ca am trecut de el.
Sunt convins ca sunt oameni cu inima in gorj si in tg-jiu. Si sunt convins ca cei care vor da chiar si 1 LEU nu sunt din cei care castiga mii de EURO lunar ci tot oameni nevoiasi care stiu ce inseamna sa duci greul, care seara cand se uita la televizor si vad necazurile oamenilor din Moldova le dau lacrimile de durere pentru cei napastuiti.
Sunt convins ca cei care cheltuiesc in Cluburi mii de euro pe noapte nu vor dona nici macar 1 EURO/CENT pentru acei oameni. De ce ? In primul rand nu o sa’i vedeti mergand pe jos prin centru oraselor. Ei merg numai in masini “bengoase”, se dau jos in parcarea din fata magazinului unde au cumparaturi si daca vor sa se plimbe prefera o plimbare in centru parisului
…
—————
O sugestie personala: mai puneti doua corturi in plus: unul in zona piata centrala si unul in zona piata 9-mai. Adica acolo unde trec mii de gorjeni zilnic. 1 din 100 o sa’l lase inima sa doneze ceva ceva …
Tot ca sugestie, ar fi bine venit un slogan vizibil, un afis ceva in preajma corturilor care sa indemne oamenii sa’si lase macar 1 LEU … 1 LEU de la tine = un sinistrat traieste mai bine …. in fine , gasiti d’voastra ceva
.
Si incercati sa gasiti punctele FIERBINITI ale traficului, nu mai pozitionati corturile in zone retrase , laturalnice. O pozitionare mai buna face diferenta intre contributii chiar duble sau triple. (stiu ce vb).
‘mi pare rau si pentru cei de peste Prut din R. Moldova dar, sa speram ca si acolo se vor mobiliza la fel ca si in Romania.
Ca o observatie: guvernul a promis ca va reface casele si a adus in discutie ca cetatenii loviti de inundatii sa incerce sa nu refaca in acelasi loc casele , adica nu in albia de revarsare. Insa parerea mea ca aceasta “sugestie” din partea guvernului trebuie sa devina o “LEGE” pentru zonele inundate. NICIO casa nu se va reconstrui in albia inundata din banii guvernului. Cine nu este de acord nu are decat sa o reconstruiasca pe banii lui si sa fie direct raspunzator de urmari. Oamenii trebuie sa inteleaga ca este inspre binele lor si al tarii sa nu mai fie inundati. Primariile locale sa nu mai acorde autorizatii de constructii pe terenurile inundate.
O zi buna si sper ca toti gorjenii cu suflet pentru oameni sa’si ajute semenii si sa nu doneze cu inima stransa: acolo, undeva in inima moldovei, cineva le va multumii din suflet.
ByRev, am amplasat acel cort acolo pentru ca nu am vrut sa deranjam si mai mult circulatia oamenilor prin centru, unde oricum se lucreaza la modernizare si am tinut cont si de faptul ca intotdeauna a fost amplasat in acea locatie cortul si oamenii s-au obisnuit asa. Cu privire la ce spui tu de diferitele feluri de oameni, asa e, ai dreptate, dar campania se adreseaza celor cu sufletul mare, daca ei ne ajuta tot e ceva, desi ideal ar fi sa contribuie mai mult cei care au bani.
Referitor la afisul de care vorbeai tu, o sa vezi in curand un banner mare pe care il avem acum in lucru. Il vom amplasa probabil azi si va fi o invitatie in plus pentru donatii.
Ceea ce ai scris despre constructia caselor in zonele cu probleme este cat se poate de pertinent, e normal sa fie stramutati toti in zone fara risc de inundatii. Vom vedea insa ce se va mai intampla. Deocamdata noi incercam sa ii ajutam pur si simplu pe acei oameni si vedem ce putem face si pe parcurs.
Domnule Carciumaru,
Este mai mult decat laudabila initiativa dumneavoastra de a amplasa acel cot in centrul orasului pentru ca oamenii cu suflet din municipiu (si nu numai), sa poata ajuta pe cei napastuiti de stihiile naturii. De altfel, tot la initiativa dumneavoastra, nu odata, s-au organizat puncte de colectare de ajutoare cu ocazii similare. Gorjenii, intotdeauna, si-au ajutat confratii ajunsi la ananghie. Are dreptate ByRev, nu este suficient acel punct de colectare din centru. As propune amplasarea unui cort in zona Abator, pe trotuar, pe langa sensul giratoriu. Astfel, pot face donatii nu numai locuitorii cartierului, ci si cei veniti in zona din exterior, la filialele bancilor din zona, aceasta zona fiind principala poarta de intrare in municipiu. Va urez succes in tot ceea ce intreprindeti pentru municipiul nostru si sper ca oamenii cu suflet din Gorj sa ajute pe cei sinistrati.
P.S. Ar fi bine, in acest scop, amplasarea in centrele comerciale de urne transparente pentru colectarea banilor ( Magazinele Succes, Kaufland, Interex etc.)
Domnule Costache, va multumesc pentru aprecieri si vreau sa va spun ca intotdeauna mi-am dorit sa fiu inainte de orice om si acesta a fost motivul pentru care am si initiat diverse campanii si proiecte. Ma bucur nespus ca ideea mea si-a gasit un ecou atat de mare in randul cetatenilor. Despre amplasarea altor corturi nu prea pot sa vorbesc deoarece am decis impreuna cu Crucea Rosie sa avem doar unul, cu o cutie pentru bani sigilata, un cort la care sa fie in permanenta cate o persoana care sa preia donatiile. In acelasi timp insa, am pus la dispozitia cetatenilor si un numar de cont al Crucii Rosii, pentru ca oricine sa poata dona cat isi permite, dar fara a se deplasa pana in centru.
Eu sper insa ca si altii vor invata din exemplul dat de noi si astfel fiecare poate face propria campanie de strangere de fonduri.
Da cum se face dom’le Primar ca in Bucuresti exista corturi exact acolo unde am zis eu: langa piete si nu unul ci multe !?
Se putea si la noi … !
Scoala generala de langa liceul Tudor Vladimirescu este in “renovare” de anul trecut, ce dreaq se asteapta ? Stau muncitorii atarnati de schele in plin centru orasului, au ocupat trotuarul si asteapta la panda cant trec fetitele prin fata si fluiere a “paguba” toata ziua, doar doar o intoarce vre’una privirea in sus sa’i cada o mistrie de var in ochi.
Cum poti domle sa angajezi niste tampiti care nu fac altceva toata ziua , decat stau atarnati pe schlea si fluiera la femei pe strada. INtr’o buna zi daca nu o sa fac un taraboi acolo de le dau cu schelele in strada. Da’o dreaq de treaba. Nu poate sa treaca o fetita de 15 ani pe strada ca perversii de pe schele sa nu scoata tot felul de sunete maimutaresti. Sa’ti vada dreaq de treaba lor.
Cum se poate ca in plin centrul orasului sa se intample asa ceva ?
De ce nu exista plase de protectie dom’le acolo ?
Eu unul le’easi da o amenda pentru treaba asta de nu se vad. Daca o sa cada o mistrie in cap la un om cine raspunde ?
Va rog , vizitait zona si discutati cu patronul sa’si instruiasca muncitorii si sa puna obligatoriu plase de protectie, cu siguranta in proiectul de renovare sunt prevazute dar patronu a decis ca merge si fara.
===========
Undeva, in spate la florariile din centru (langa Mondial) se renoveaza o cladire pentru o institutie a statului (nu retin numele). Am vazut niste muncitori care taiau o grinda cu un ferestreu in 2 ore … deci astia’s meseriasii care au castigat licitatiile !?. Sa taie un lemn de 100 ori mai incet decat este posbil.
De ce ?
Pentru atat ia dus capul incat au lasat grinda netaiata si au pus acoperisul. Acum era cam greu in pozitia in care erau sa o taie plus ca nu aveau scule. Cu un disc o taiau in maxim 1 minut. (probabil ca o parte din banii pentru scule au ajuns in alte “gauri” din licitatii)
=======
Santierul din centru a intrat in vacanta de vara ? sunt in greva ? au facut reduceri de personal ? Asteapta sa vina iarna sa nu’i treaca apa ? …
Mare minune o fi daca nu’i prinde iarna cu centrul plin de table, conducte si gropi.
=======
Ca o lauda: “simpatica” fantanita de apa din sensul giratoriu de la coloana.
Insa cam lipsesc semnele de circulatie …
ByRev, stiu ce vrei sa spui, dar trebuie sa te gandesti ca Targu-Jiu este Targu-Jiu, iar Bucurestiul e Bucuresti, iar nivelul financiar este mult diferit. Oricum, cine a dorit, a donat, direct la cort sau la Crucea Rosie. In plus, oamenii au avut la dispozitie si contul Crucii Rosii, deci nu s-a pus problema ca nu ar fi putut dona daca doreau acest lucru.
Pentru Nea Costache: ca si lui ByRev, va pot spune ca acel loc ni s-a parut noua mai potrivit, fiind in centru, si, in plus, oamenii s-au obisnuit cu cortul acolo. Noi am facut mai multe actiuni de acest gen si am colaborat foarte bine cu cei de la Crucea Rosie, iar rezultatul, si de aceasta data, a fost unul bun. Am strans aproximativ 50 de milioane de lei vechi in urna din cort si angajatii Primariei au mai contribuit cu peste 100 de milioane, la care se adauga donatiile din partea agentilor economici din judet. Tuturor celor care ne-au ajutat as vrea sa le multumesc si pe aceasta cale pentru ca asa am reusit sa ii ajutam pe cei aflati acum in impas.
Tot pentru Nea Costache: ma bucur ca ati revenit pe blogul meu si va mai astept sa imi dati idei bune, in folosul comunitatii.
ByRev, in primul rand, felicitari pentru preocuparea constanta pentru binele comunitatii! Chiar m-ai impresionat, pentru ca ma gandeam ca o sa iti pierzi interesul dupa cateva mesaje pe blog.
Acum, hai sa luam pe rand cele scrise de tine: Scoala generala nr 8(cea de langa Colegiul Tudor Vladimirescu)-acolo nu este o lucrare a Primariei, ci una a Ministerului Educatiei. Se respecta insa un anumit proiect, sub coordonarea reprezentantilor ministerului, iar daca sunt probleme, sper ca isi vor face datoria institutiile abilitate(Inspectia in Constructii, Inspectoratul Teritorial de Munca etc), deoarece Primaria nu se poate implica intrun proiect care nu ii apartine. Noi facem lucrari la numeroase scoli din municipiu, dar acolo totul este sub control si suntem in grafic cu toate, iar lucrarile sunt de calitate.
In ceea ce priveste cea de-a doua cladire, te rog sa imi spui exact despre care este vorba, ca sa vedem ce putem face. Daca te referi la centrala termica, acolo Directia de Servicii Comunale efectueaza cateva lucrari, dar nu stiu sa fie probleme. Daca totusi sunt, exista sefi de proiect care vor controla totul si vor lua masurile de rigoare.
Centrul este in lucru si chiar se lucreaza, chiar daca nu este atat de vizibila avansarea lucrarilor, deoarece nu se mai lucreaza la suprafata, ci in pamant, unde se inlocuiesc retelele si conductele. Si cu aceasta lucrare suntem in grafic si chiar vom termina modernizarea inainte de termen, pentru a nu tine centrul orasului blocat mai mult decat e necesar.
Ma bucur ca iti place arteziana de la Coloana! O sa venim si cu semnele de circulatie pe masura ce studiul de trafic pe care il avem in lucru ne va fi oferit de cel care il realizeaza.
Multumesc pentru prezenta constanta pe blog, ByRev! Te mai astept!
da , este vb de “Directia de Servicii Comunale” , era vb de grinda din coltul intersectiei
… stam si ma minunam cu doi muncitori se chinuie ore sa taie o grinda. Mai taia 1 mm dupa care mai injurau… ce nu stiu, nu se auzea, da’ se vede de pe expresia fetelor ca nu era pe placul lor sa stea in plin soare la amiaza si sa’si chinuie muschii cu un bomfaier !!!
Si nu , nu am uitat de “blogul primarului” insa am si eu multe de oaranduit in “ograda mea” de bloguri, precum si in ograda casei… omu’si face vara sanie si iarna car … io’mi fac casa (atat cat pot) … de car nu am nevoie ca nu am boi
!
Cat despre preocuparile comunitatii sunt departe de a fi preocupat ci doar un cetatean atent la ce este in jurul sau in micile incursiuni prin oras sau pe langa. Nu stau in oras si asta probabil ca este “salvarea” blogului de sute de mesaje din partea mea.
Va dati seama cate ar fi de criticat sau laudat daca as locui in oras ?
!
Apropo, asa ca idee: daca cunoasteti cine detine acele panouri publicitare de langa “Piata Centrala”; ar fi bine sa faca ceva “reglaje” la cel de langa piata, are un RATIO (raport X/Y) care distorsioneaza reclamele, uneori e destul de greu sa descifrezi ce scrie.
Acum e ok cu gura de canal despre care am adus discutia cu ceva vreme in urma! “Cineva” a rezolvat si trecerea peste ea e mult mai usoara, nu mai sunt nevoit sa o ocolesc !
——-
… daca cineva are “timp” sa schimbe acele “piedici” puse transversal pe asfalt tot pe aceasi centura, la doar 200m de gura de canal reparata , inspre trecerea la calea ferata.
Dar, ca exista un dar
De ce trebuie schimbate ?
1. Probabil cineva a avut nevoie de vre’o bucata acasa (lipseste o parte)
2. Ce a mai ramas aproape a intrat in asfalt. Inatr’un an nici nu se vor mai observa.
3. Chiar de la bun inceput am observat ca denivelarea produsa era mult prea mica pentru un efect real. Eu, personal, am testat si cu 60 la ora peste ele si aproape ca nu le simt.
4. Si curioasa treaba: de ce nu a fost pusa o bucata intreaba ci din bucati ?
ByRev, bine ai revenit pe blog! Ma bucur ca esti multumit acum de starea acelui capac de canal. Despre relantoare trebuie sa iti spun ca sunt foarte utile, am pus prin toate cartierele si o sa mai punem, mai ales ca foarte multi cetateni ne cer amplasarea lor, pentru a reduce viteza pe unele strazi. In locurile in care ele sunt deteriorate, evident ca le vom schimba. Cat despre faptul ca sunt din bucati, pot spune ca si acesta e un avantaj(schimbam doar o portiune deteriorata, nu toata banda de cauciuc) si le adaptam pe diferite latimi de strazi.
ByRev, am vazut acum si mesajul tau mai vechi. M-a distrat replica ta
“Va dati seama cate ar fi de criticat sau laudat daca as locui in oras ? “.
Pai, stai mai mult in oras ca sa imi dai idei bune si sa imi spui pe unde mai putem imbunatati situatia! Acum, foarte serios, ma bucur ca imi postezi pe blog probleme importante si interesante. In ceea ce priveste panourile publicitare, nu iti pot da prea multe detalii, pentru ca nu sunt ale Primariei, dar o sa incerc sa iau legatura cu cel care se ocupa de ele, ca sa remedieze problema.
“relantoare”
… uite ca eu nu stiam cum le zice …
cat despre faptul ca’s puse din bucati e buna ideea insa sa nu fie puse doau pe sensul de mers, intercalate.
Mai sunt unii care le ocolesc daca sunt puse intercalat la distanta intre ele … era asa ceva la Liceul Ecaterina. Acolo tot timpul erau “meseriasi” (taximetrisiti in general) care faceau jaloane printre ele !!!
Am vazut in rovinari unele serioase
… nu am coborat din masina sa vad despre ce este vorba dar, par ca si cum ar fi semisfere de beton turnate … nu stiu insa cum sunt prinse in asfalt !
————
Langa Casa de Cultura din centru este un ceas, facut dupa o idee probabil ca in Timisoara , insa eu zic ca daca a fost facut sa fie si intretinut domn’ primar. Arata jalnic, prafuit, gri, sters, natura moarta ar spune unii. 15 minute din timpul unui om pe zi sunt suficiente sa stropesca florile care nu prea mai sunt !
Era interesant daca ar fi fost putin mai viu, colorat. Macar la fix, sfert si jumate sa fie cate un buchet de panselute albe, galbene, etc… daca nu o piatra varuita, calcar sau o dala mica de marmura … ceva, numai sa fie putin mai vizibile.
Cred ca limbile la ceas ar trebui vopsite in alta culoare, ceva cu un contrast mai mare.
———
Desupra ce fostul CEC (Banca Transilvania acum) acoperisul de pe marginea blocului este in permanenta un real pericol pentru cine are ghinionul sa se desprinda o tigla, care conform celor pricepute de Newton directia este intr-un singur sens: in jos, in cap !
Solutia nu cred ca este ieftina: schimbate, eliminate, reparate (pierdere de timp si bani). Insa stau acolo de ani de zile, periodic se vad bucati de cioburi sparte in fata la magazinul de electronice sau in preajma bancii.
Asta pana ajunge la ProTV vre’unu cu capu’ spart !
————
La iesirea de la Interex in soseaua de centura daca te prinde ora 3 jumate-4 o sa’ti cam iasa peri albi asteptand sa iesi inspre stanga, adica sa intrii in oras. Nu exista nici o solutie ? Ar fi bine sa analizeze niste specialisti zona si sa dea o idee.
Acum locul e cam “stramt” pentru ca DOMO e prea aproape de intrarea pe pod si aproape de strada, straduta de langa parcarea Kaufland ocupa si ea o suprafata importanta… Poate daca ar fi 2 benzi in loc de una la intrarea in oras, ar fi mai lejer. Dar, asta inseamna sa eliminati straduta de care vb. Semaforizarea este absurda. Se face coloana pe pod, intresectia nu este chiar in cruce (exista o casa pe colt care incurca asta).
Oricum in timp eu zic ca trebuie gasita o solutie pentru asta, o sosea suspendata vb lu’ Oprescu. Acolo se va aglomera si mai mult zona daca vor mai apare ceva supermarketuri pe dig.
ByRev, bine ai revenit!
Da, relantoare se numesc si sunt de mai multe feluri. Ceea ce spuneai tu ca ai vazut la Rovinari sunt relantoare diferite, dar noi le-am preferat pe cele de cauciuc pentru ca sunt mult mai fiabile, nu se deterioreaza atat de repede si pot fi mutate sau inlocuite in caz de nevoie.
Ceasul floral e adevarat ca nu arata asa cum trebuie, dar ingrijit este, numai ca florile nu au fost cea mai fericita alegere. Cei de la DSC il uda in fiecare noapte, a fost si vopsit, dar o sa il revopsim in zilele urmatoare pentru a-i improspata culorile.
In legatura cu acoperisul iti pot spune ca acea cladire nu apartine Primariei, ci este o proprietate privata, care trebuie intretinuta de cetateni si de acea banca, nu de municipalitate. Noi am facut insa demersuri si le-am atras atentia asupra pericolului pe care il reprezinta si acum, dar mai ales iarna, cand zapada si gheata pot antrena bucatile de material.
Pentru ultima problema o sa luam masuri cat de curand, conform studiului de trafic la care se lucreaza in prezent.
ByRev, te astept din nou pe blog!
—–
… Pietele Volante !
Daca va amintiti ca am adus in discutie o solutie pentru TARANI, o posibilitatea ca acesitia sa vanda 100% direct , fara nici un intermediar … OPRESCU a gasit solutia
—–
In Buc sunt probabil zeci-sute de HotSpoturi Wireless Gratis pentru Intenet … in Tg-Jiu nu prea exista asa ceva.
—–
Parerea mea ca una dintre cele mai mari probleme din tg-jiu, privind viata sociala este lipsa unor locuri de distractie si agrement.
Exista un joc pe calculator, Sim City. unde la dezvltarea unei comunitati daca ai uitat sa asiguri locuri de distractie , sport, etc… la un moment dat populatia nu va mai creste, nu vor mai munci, vor pleca in alte orare, se vor revolta, creste infractionalitatea si violenta, etc.
Jocul se bazaeaza pe cercetari de sociologie si psihologie, deci ne da o oarecare idee despre ce inseamna sa asiguri cetatenilor si asa ceva.
Pentru a te distra nu poti decat sa pleci in alte orase, la mare, in excursii departe de oras, etc … sa evadezi din Tg-Jiu.
——
Ca tot vb de distracie. Am o idee de cativa ani. Poate este absurda insa nu chiar imposibila.
Cunoasteti lacurile de la Sambotin. De fapt unul singur este mai popular, care este si cel mai accesibil. Zona arata ca dupa un bombardament. Peisajul este cam dezolant, dupa descopertari si ce a mai fost pe acolo, nimeni nu si’a obosit mintea cu o idee de cum sa aduca zona la o forma mai “prietenoasa”.
Pe timp de vara “cineva” din comuna Turcinesti avea acolo un punct de vanzare (bere, suc, inghetata, etc…) , inchiriere de sezlonguri, barci, etc.. o idee buna, avand in vedere ca zona are in permanenta amatori de balaceala, mai ales pe caldurile astea.
Unde vreau sa ajung: Reamenajarea zonei, o investitie , ceva. Transformarea ei intr’un punct de atractie “turistic” pentru populatia orasului si chiar din judet. Zona este naturala,este aproape de padure, are cateva atuuri. Lacurile sunt in general cascadate, se alimenteaza reciproc. Nu am auzit sa nu fie apa acolo vreodata; apa se improspateaza in permanenta, … etc !
pe lacurile de la Sambotin au aparut si cateva pasari mai rare prin partile noastre: lebede, pelicani si pescarusi.
- O oarecare nivelare/amenajare a “muntilor” de steril
- plantarea de copaci cu coroana mare dar mici ca inaltime sa nu obtureze oglinda de apa a lacului.
- curatarea lacurilor de ceea ce o fi pe fundul lor
- excavarea malului de la maluri si modelarea cu o adancime in crestere
- cateva sute e rabe de nisip pe malul lacurilor si pe o portiune de cativa metrii in apa (probabil si piatra pentru intarirea fundului plin de namol)
- o retea de drumuri pietruite care sa faca legatura intre lacuri si accesul mai usor cu masina
- locuri de parcare
- etc… idei pot fi SUTE!
Acum depinde al cui este terenul. Daca este privat treaba e mai complicata dar, nu imposibila. Schela era o zona defavorizata prin lege , o mai fi !? Ulterior terenul se poate inchiria comerciantilor. …
Zona prezinta interes dar, in forma actuala nu are nici o sansa.
“experimentul pietelor volante din capitala a fost un succes” deci se poate … record: in numai 2 ore tot ce era pe tarabe a fost vandut !!!
Tot ce trebuie e sa cautam in permanenta idei noi.
D-le Primar,
In spatele blocului meu, (bl.10, str. Dacia, scara III ), timp de sapte-opt luni, a fost sparta o conducta de apa. Locatarii au sesizat Asociatia care, la randul ei, a sesizat pe cei indrituiti sa remedieze defectiunea. Cei de la
” Apa” au venit de trei ori, au constatat si au plecat linistiti. Acum o luna, in urma insistentelor locatarilor, s-au prezentat pentru a patra oara, de data aceasta si cu un Promex, au facut o groapa si au sudat conducta. In urma lor, a ramas o groapa acoperita incomplet si in in graba cu pamant, in jurul acesteia, ramanand doua lespezi uriase de beton, ce faceau parte din trotuar. Pacat de eforturile Primariei si mai ales ale dumneavoastra ca zona sa fie curata, iarba si gardurile vii tunse periodic, daca in in aceasta zona a “interventiei meseriasilor” este un peisaj dezolant, ca in urma unui bombardament. Va rog sa dispuneti celor in masura sa refaca trotuarul si sa indeparteze acele placi de beton.
De fiecare data, cand trec pe langa arteziana de la coloana, ma minunez de frumusetea acesteia, dar, vorba unui prieten, care, cand a trecut prima data pe langa ea, uitase sa mai ia curba… E o gluma, sincer imi place, iar sensul giratoriu din Zona Abator a fluidizat substantial circulatia. Pe cand un alt sens giratoriu la cealalta intersectie, cea de la statia peco?
Va urez o duminica placuta, alaturi de cei dragi si o saptamana plina de realizari si impliniri.
Domnule Costache, am notat ceea ce mi-ati spus dumneavoastra si o sa trimit o echipa sa remedieze problema. Imi pare rau ca se intampla asa ceva, mai ales ca noi facem eforturi deosebite sa fie totul foarte bine pus la punct. Ma bucur ca primesc sesizari punctuale si blogul ma ajuta mult sa aflu rapid si direct de la cetateni ce se intampla si care sunt nemultumirile. Va mai astept asadar pe blogul meu!
P.S. Ma bucur ca si dumneavoastra si prietenului v-a placut fantana, dar v-as ruga sa ii transmiteti prietenului dumneavoastra sa o admire mai mult cand e pieton!
ByRev, la ideea cu pietele inca ne mai gandim, vrem sa o adaptam si noi la Targu-Jiu si o sa vezi in curand ce vom pune in practica. Ideea este ca noi am incercat oricum sa sprijinim adevaratii producatori, nu speculantii, dar se pare ca foarte multa marfa vine din strainatate, nu de la tarani, caci nu mai avem foarte multi oameni care sa isi mai munceasca pamantul. In aceste conditii, noi vom incerca sa incurajam pe cei care vin cu legume si fructe sanatoase, cultivate in gradinile proprii, si o sa incercam sa si promovam aceste produse pentru ca targujienii sa stie de unde le pot procura.
In ceea ce priveste distractia, ByRev, o sa te contrazic. Am investit foarte mult in cultura si distractie in ultimii ani. Iti reamintesc doar de Teatrul “Elvira Godeanu”, de Clubul Sportiv Pandurii, de Scoala Populara de Arta, de Palatul Copiilor, de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” si de multe altele. In diferite feluri, am organizat la Targu-Jiu manifestari de marca, evenimente culturale, festival dupa festival, targuri ale mesterilor populari si numeroase alte petreceri in aer liber.Toate aceste sunt in folosul tinerilor si al tuturor celor care vor sa se relaxeze, sa se distreze. Trebuie sa intelegi ca Primaria nu se ocupa numai de anumite segmente, ci de foarte multe lucruri care trebuie bine puse la punct si indreptate spre folosul comunitatii.
eu vb de ceva mai modern cand ma refer la distractie si nu dezvoltate de primarie ci de alti investotori.
Chiar sunt curios cat de frecventat este teatrul de clasa medie de populatie. Cu fotbalul treaba e sezoniera si e discutabil ca distractie ! Palatul Copiilor eu ok. Cat despre Doina Gorjului cred ca sunt mai multi care prefera sa auda cum canta nicolae guta decat un artist de muzica populara. Asta este societate, astia’s oamenii, alte timpuri !
—————
O intrebare:
Stiati ceva de zborurile la joasa inaltime efectuate astazi de avioane de vanatoare ? Are armata programate zboruri de antrenament ? initial cand a trecut am crezut ca a traznit in zi lumina … un zgomot asemanator cu cel facut de eshaparea unui grup de termocentrala, infernal … La nici 2 minite au mai trecut doua insa erau deasupra de zona Musetesti cam la 6 Km si nu se mai auzeau la fel de puternic. Insa primul era parca la zboruri de demonstratie, facea numai “tumbe” prin aer din spusele martorilor.
Le este permis sa zboare atat de jos incat sa sperie oamenii ? Chiar este necesar !?
ByRev, stiu despre ce vorbesti si stiu ca gusturile nu se discuta, dar noi, ca institutie publica, incercam sa facem si un anume fel de educatie, sa obisnuim macar oamenii si cu altceva, sa le oferim alternative.
Despre zboruri nu stiu nimic si nici nu are Primaria vreo legatura cu ele. Imi pare rau insa ca au cauzat atatea neplaceri in zona.
ByRev, te mai astept cu noi mesaje!
Ti-am ramas dator cu niste lamuriri, ByRev.
In primul rand, tot legat de acele piete volante: revin acum la ele pentru ca mi-a atras atentia mesajul tau si m-am gandit mult la el. Acele piete volante, chiar daca noi nu le-am numit asa, au existat la noi inca de acum cativa ani, cand am facut sectoare speciale in piete, dar nu au avut un succes prea mare deoarece taranii prefera sa vanda celor care fac specula decat sa stea la taraba zile in sir si sa cheltuie banii la Targu-Jiu. Multi dintre ei vand marfa direct speculantilor si pleaca acasa din prima zi. Pe de alta parte, nimeni nu ii opreste sa vina la una din pietele din municipiu si sa isi comercializeze produsele. O sa avem in curand si ziua Recoltei, prilej cu care ne vom intalni cu numerosi producatori si vom stabili atunci cateva directii pe care putem lucra pentru a-i ajuta.
In legatura cu lacurile, chiar nu poate Primaria Targu-Jiu sa se implice deoarece nu avem atributii decat la nivelul municipiului.
am inteles cu lacurile … interesant e totusi cum exista o politica si lege ca primarul capitalei sa “subordoneze” primarii de sector dar, primarii de municipiu nu au nici o legatura cu cei de comune … LEGE STUPIDA si facuta pentru ca sa exista o cat mai mare birocratie cat mai multi bugetari, hartogarie ca pe vremea cand nu existau computere si o cat mai putina raspundere pe cap de bugetar
… Eu unul as face un “guvernator” pe zone, oltenia, muntenia, etc … care sa subordoneze primarii de la judet… daca va uitati in istorie cand se spunea: “mergem la JUDET” se referau la o localitate importanta din centrul comunitatii , acea “capitala” locala.
Daca ar exista o putere locala care sa vorbeasca in numele oltenilor, ca vrem si noi o autostrada prin oltenia… ca e buna si o strada “europeana” pe valea jiului (un tunel, ceva) … ca ar fi bune inca 1-2 termocentrale in GJ, carbune inca este … atata cat e , energia se vinde, se pot scoate bani frumosi din GJ. Gorjul a dat tarii Energie si resurse de energie zeci de ani … unde’s beneficiile ? La cata energie a curs din gorj ar fi trebuit sa avem si aeroport in tg-jiu, sa avem 3-4 sute de mii de locuitori, etc … avem pe dreaq. S-a furat tot (si inca se fura pe alta cai) si de catre stat si de catre “mafioti” si baietii destepti din energie. Analizand, relatiile dintre Europa si Rusia , productia de energie este un necesar urgent, acum e momentul ca cineva sa deschida gura si sa spuna: Se poate , avem ceva carbune, dublam cantitatea de energie … etc.
Apoi se aude ca ar putea fi vorba si de o noua nucleara in Transilvania … da Jiu ce ar avea ? Nu am auzit sa nu curga apa ( un necesar esential pentru o centrala nucleara) Apoi nici aici nu ar fi pericol de cutremure mari (iar o conditie inportanta pentru amplasare). Bine ca prin Trasilvania or sa treaca autostrazi si or sa faca centrale nucleare pe noi astia din Oltenia sa ne lasa in plata D’lui… o sa ne dea EL paine si sare!
ByRev, ti-am raspuns deja la mesajul acesta. Te mai astept si cu alte idei pe blogul meu!
poate cinava sami spuna care sunt criteriile de infiintarea unei campanii umanitare ,vreau cu sora mea sa ajutam oamenii strazii din orasul nostru pitesti sa aiva cel putin putin pe perioada iernii hrana calda dar nustim pe la ce usii sa batem ca sa fim in legalitate,vrem sa mergem la marile magazine sa doneze alimente dar trebuie sa avem ceva dovezi pt ca oamenii sa nu ne creada cersatori nustim ce implica aceasta actiune de aceea apelam poate cineva sa ne ajute cu cateva sfaturi?????VA MULTUMIM!
Doamna Stoica, eu stiu doar in ce fel acordam noi ajutoare umanitare, nu ma pricep foarte bine la ceea ce trebuie sa faceti dumneavoastra. Sunt convins insa ca trebuie intai sa va constituiti intr-o asociatie sau organizatie umanitara pentru ca va trebui sa taiati chitante pe banii pe care ii incasati de la populatie. Va sfatuiesc sa intrebati la Finante si ei o sa va indrume sa va faceti actele necesare.
unde este mesajul pe care l-am trimis
Doamna Ada, mesajul pe care l-ati trimis dumneavoastra este, ca si raspunsul, la “Mesaj pentru cetateni”.
Buna ziua, vrem si noi o canalizare pe Str. Dobrogeanu Gherea! de ani de zile asteptam si nimic! ne rugam de astea cu vidanjele si greu dam de ei !
Nu stiu unde sa postez problema asta! multumsc
Domnule Ionescu, in 2009 vom realiza canalizare si pe strada dumneavoastra. Va rog doar sa mai aveti un pic de rabdare. Va multumesc pentru mesaj si va mai astept pe blog!
DOMNULE CARCIUMATU VA CUNOSC FOARTE BINE SUNTETY UN ADEVARAT OM AL TIRGU JIULUI CEEA CE ATY FACUT DUMNEAVOASTRA NU A FACUT NICIUN PRIMAR DAR DUMNEAVOASTRA ATY FACUT CU ADEVARAT CEVA este o adevarata frumusete orasu imi pare rau ca nu pot sal vad in fiecare zi am locuit in Tg-Jiu 27 de ani iar acum locuiesc foarte departe de oras la MILANO imi meste dor de fiecare coltisor al orasului murdar curat este al nostru al Gorjenilor dar cu dumneavoastra ma mandresc aici in inima Itliei ca sunt Gorjanca si eu am lucrat in cadrul Consiliului Judetean Gorj sa stimez si va respect DOMNULE FLORIN CARCIUMARU BAFTA IN CONTINUARE SI SA REZOLVATI SI SA AMENAJATY ORASUL ASA CUM NUMAI DUMNEAVOASTRA STYTY
DIN MILANO CU RESPECT LIDIA
Doamna Lidia, va multumesc pentru cuvintele frumoase si va asigur ca noi facem tot ce putem pentru ca municipiul sa arate din ce in ce mai bine si sa se dezvolte in continuare. Cat despre curatenie, o sa vedeti cand mai ajungeti pe acasa ca am facut pasi foarte mari inainte si avem deja unul dintre cele mai curate si aranjate orase din Romania. Multe salutari din Romania!
Domnule Primar, vreau sa va relatez o situatie destul de neplacuta cu care ma confrunt de un an de zile, situatie de care cred ca nu ati fost informat de catre persoanele abilitate sa constate si sa solutioneze astfel de probleme. In blocul in care am cumparat o locuinta, vecinul si-a facut un atelier de mobila unde confectioneza tot felul de obiecte de mobilier pe care la vinde in zona. Inchipuiti-va ca pe culoarul scarii este un depozit de materiale, o mizerie de nedescris iar accesul catre intrarea in imobil este un adevarat labirint. In plus in fiecare seara se aduna acolo tot felul de indivizi dubiosi care consuma alcool si fumeaza facand galagie si deranj pana la ore tarzii. Am anuntat pe cel de la asociatie de acest lucru si a spus ca nu are ce sa faca ca el la atentionat dar oricum nu il va asculta. Nu cred ca este posibil ca asemnea situatie sa nu aiba o cale de rezolvare si sa fiu obligat sa suport calvarul care s-a crea de atata timp. Nu stiu ce sa cred ca in acest bloc fiecare face ce ii place si ii convine fiindca nu le este teama de autoritatii iar de rusine nici nu mai incape discutia. Blocul este situtat in strada Constructorilor, bloc .12, sc.1, este un bloc la parterul caruia un patron la fel de tupeist ca si vecinul timplar si-a prelungit spatiu comercial dupa bunul plac. In speranta ca ve-ti gasi o rezolvare cat mai urgenta, va multumesc anticipa. Daca nu va rog sa ma sfatuiti unde ma pot adresa pentru acesta problema.
Domnule Adam, nu stiam de aceasta problema a dumneavoastra, dar va promit ca o sa rezolvam situatia. O sa il trimit in zona pe domnul Toma Saramat, cel care se ocupa de relatia cu asociatiile de proprietari, o sa vina si cineva de la Urbanism sa vedem daca exista autorizatie de constructie pentru ce s-a facut acolo şi o sa rog si baietii de la Politia Comunitara sa treaca mai des prin cartier ca sa evitam tulburarea linistii publice. In plus, va rog sa sunati la 984, telefonul cetateanului, ori de cate ori aveti o problema sau sa reveniti pe blog cu mesaje. Mult succes!