Astăzi vreau să vă dau câteva detalii despre modernizarea centrului oraşului nostru, un proiect mai vechi la care am ţinut şi ţin foarte mult deoarece cred că noi, târgujienii, merităm un municipiu frumos, modern şi cu mai mult potenţial turistic. Modernizarea centrului va fi realizată de SC Polaris Holding Constanţa şi SC Urban SA Vâlcea, cele două societăţi fiind desemnate în urma unei licitaţii. Lucrările au fost demarate pe 15 martie şi se va lucra în 4 etape, în aşa fel încât centrul nu va fi blocat decât pe porţiuni, în anumite perioade.
Conform proiectului, la intrare în zona zero a oraşului vor fi amplasate fântâni arteziene de mari dimensiuni, după modelul celor existente în centrul Craiovei. Cele mai importante schimbări vor fi realizarea unei zone verzi în spatele Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi amenajarea unui amfiteatru pentru studenţi şi a unor locuri de joacă pentru copii. Toate aceste schimbări au fost dorite şi de noi, cei de la Primărie, dar au la bază în primul rând dorinţele şi cererile dumneavoastră. Când am decis să modernizăm centrul, am organizat o dezbatere publică pentru că am vrut să vedem ce părere aveţi despre toate proiectele şi care este, de fapt, viziunea dumneavoastră privind centrul. Ne bucurăm că ne-aţi sprijinit şi vă mulţumim pentru încrederea acordată!
Buna ziua, domnule Primar,
am vazut ca mai sunt si alte comentarii legate de maidanezii targu-jieni. Va rog, faceti ceva si strangeti toti cainii, pentru ca ne-au invadat. In cartierul 9 Mai e plin de caini. Latra in mijlocul noptii, isi fac nevoile in scarile de bloc… In fine, n-am vazut demult nici o echipa de la ecarisaj care sa rezolve odata problema asta.
In al doilea rand – sunt sigura ca acum, o data cu venirea primavarii, vor aparea adevarate cratere in asfalt. Sa stiti ca ele nu dispar daca vin echipe si “plombeaza” acolo unde e gaura. Degeaba, sunt bani aruncati pe fereastra. Strazile trebuie defrisate si apoi reasfaltate cu asfalt de calitate. Altfel nu tine decat o saptamana lucrarea. Si e pacat de banii publici. Si asa toate aleile dintre blocuri arata sinistru, pentru ceea ce se face nu se numeste asfaltare.
In al treilea rand: sunt sigura ca aveti si dvs ceea ce se numeste un plan de urbanizare. V-ati uitat, cumva, cum arata blocurile de 4 etaje din 9 Mai? Un etaj e roz, altul e galben, altul e verde. Fiecare si-a captusit peretii dupa bunul plac. Este inadmisibil asa ceva, parca ar fi case tiganesti. Arata absolut sinistru cartierul. Nimeni nu i-a obligat sa respecte nici o culoare, nici o nuanta. Fiecare a facut ce-a vrut. Procedati ca in Grecia. In multe orase primariile te obliga sa-ti vopsesti casa numai in alb, ca sa nu strici arhitectura orasului
In speranta ca veti face ceva legat de cele trei probleme pe care vi le-am semnalat, va multumesc si astept sa vad imbunatatiri.
Zi buna,
Oana G.
Doamna Oana, toate problemele sesizate de dumneavoastra sunt foarte importante si incercam sa le gasim solutiile cele mai bune.
In primul rand, cu cainii avem mari dificultati pentru ca sunt foarte multi, ne aduc si cei de prin localitatile invecinate si, ca sa fiu direct si sincer, intretinerea lor, daca i-am strange pe toti la adapost ne-ar costa cateva miliarde de lei vechi pe luna, ceea ce nu ne permitem. Incercam sa facem sterilizari ca sa le reducem in timp numarul, dar de pe strazi nu ii putem lua totusi. O sa trimit o echipa de la ecarisaj in zona dumneavoastra, ca sa ii mai reducem acolo, dar sunt convins ca vor aparea altii cat de curand.
In ceea ce priveste gaurile din asfalt, plombarea este o solutie de moment, ca oamenii sa poata circula in conditii cat de cat bune pana cand o sa putem interveni asa cum trebuie, cand vremea ne va permite.
Cu cea de-a treia problema aveti partial dreptate. E adevarat ca oamenii au facut izolatiile si a folosit fiecare ce culoare a preferat, dar exista o hotarare de consiliu local prin care sunt obligati sa utilizeze aceeasi nuanta pe care a avut-o initial blocul. Noi nu am dat foarte multe amezi pe aceasta linie, e adevarat, pentru ca vrem sa inscriem cat mai multe imobile in programul national de reabilitare si atunci vom face lucrurile asa cum trebuie. Incercam sa nu dam atat de multe amenzi pentru ca oamenii sunt oricum destul de saraci si nu are rost sa ii mai impovaram si noi.
Multumesc pentru mesaje si va invit sa reveniti pe blog ori de cate ori aveti sesizari!
as intreba daca si anul acesta in apropierea zilelor 1-8 martie ,pe victoria ,corturile vor avea de platit aberanta suma de 60 lei pe zi.citeam pe blog cum ca taximetrele platesc 1 milion lei vechi pe luna.care este smecheria in toata aceasta afacere?
si mai lasati la calculator si pe primar sa raspunda ca argatii au raspuns destul.
Domnule Gheorghe, exista aceasta posibilitate de a face comert la cort sau casuta in apropierea lunii martie, dar taxa difera in functie de suprafata ocupata, tariful fiind de 7 RON/zi/mp. In ceea ce priveste taxiurile, nu este nici o smecherie, taxa pentru ele este impusa prin lege, nu e stabilita de noi.
doua intrabari am: 1.Suntem mai multi prieteni care utilizam bicicleta mai mult decat masina si intrebam pe domnul primar Carciumaru cand o sa apara si in Tg-Jiu macar o pista de biciclete? trebuie sa ne organizam intr-o asociatie ca sa mai influentam decidentii?….nu vreau sa fac comparatii cu alte tari sau orase.
2.Piata Prefecturii este nefunctionala, in sensul ca ar putea gazdui de ex. in zilele de duminica un targ de flori cum exista in foarte multe orase din vest. Pe langa faptul ca ar da un farmec centrului, primaria ar mai castiga niste bani.
multumesc
Domnule Catalin, pentru biciclete am incercam si incercam in continuare sa cautam solutii. Deocamdata avem doar cateva locuri special amenajate in parcuri, dar dupa cum puteti vedea, aleile nu ne permit sa amenajam si pentru biciclete spatii distincte, pentru ca sunt pur si simplu prea inguste. Am studiat si noi problema pentru ca ne-ar ajuta in primul rand pe noi sa mai descongestionam circulatia, dar asa au fost facute strazile si aleile si acum nu ne mai permit latirea ca sa introducem o banda special pentru biciclete. Mai cautam variante asadar…
Cu florile in centru nu sunt de acord, pentru ca avem locuri special amenajate in piete si in centru, in plus, nu e decat agitatie si mult de munca la curatat locul, pentru ca de incasari deosebite nu poate fi vorba. Iar centrul oricum o sa fie plin de flori …sadite. Multumesc si eu pentru mesaj!
o intrebare: in tg-jiu aveti cumva in plan sa accesati fonduri pentru constructia unui bazin olimpic sau a unui complex gen aqua land?…. exemplul de mai jos este concludent:
http://turism.evz.ro/emain/articolul/890120/Tobogan-acvatic-in-Szeged-inalt-cat-un-bloc-cu-zece-etaje
o zi buna
Doamna Cristina, noi am accesat deja si asteptam sa vedem daca o sa castigam un proiect pentru un stadion care ar trebbui sa cuprinda si un bazin olimpic. Este un proiect ambitios, cu multe dotari si care ofera foarte multe posibilitati. Sper sa primim raspunsul cat mai repede si sa fie unul pozitiv.
domnule primar sunt locatara a blocului 9(4) din str.ciocarlau si eu impreuna cu ceilalti locatari avem o nemultumire in legatura cu asa zisa adunare generala avuta pe 23.03.2010 care avea ca scop schimbarea conduceri asociatie de locatari 123 . la aceasta adunare au fost prezenti cei mai multi din bl.9 si au fost in jur de 16 persoane din blocul 502 vrem sa va aducem la cunostinta ca pare ceva suspect faptul ca atunci cand sa deschis sedinta nu sa procedat la alegerea reprezentatilor si sa discutat despre discuti fiindca domnul saramat si cu dl.curca au fost constienti ca se vor certa intre ei si multi vor pleca acasa fapt care a demonstrat ca au plecat pe rand .de ce domnul saramat impreuna cu dl.curca spune ca presedintele actual adica dl.achim nu are voie sa mai fie ca nu este din bloc pai dumnealor decid acest lucru sau noi locatari fiindca pe noi ne reprezinta de ce nu sunt lasati in pace acesti oameni sa-si faca datoria mai ales ca noi tot pe ei ii vrem .de ce spunem acest lucru pentru ca acest om adica achim de cate ori lam chemat si la 2 noaptea a venit si daca au fost probleme la centrala a venit din cam de unde locuieste acum si a dormit in centrala in miros de sobolani si cu goange acesti oameni au facut ce au putut sa faca in limita posibilitatilor cu ce sunt de vina dumnealor ca avem datori la apa ,gunoi si altele daca oameni nu platesc ori nau bani sunt saraci ori alti nu vor sa plateasca de ce nu luati masuri cu acei locatari care nu platesc si practic ne rad in fata la cei care platim nu va mai luati dupa unul si dupa altul ca nu sunt buni acesti oameni. Vreau sa va spun ca la aceasta sedinta sau propus trei oameni pentru functia de presedinte unul a fost domnul radu din bl.9 ,doamna vaduva din bl.502 si actualul presedinte achim care este si va fi sustinut de noi locatari fiindca acest om a facut multe pentru noi,cand sa supus la vot domnul saramat tot insista ca dl. achim nu are voie sa mai fie ca nu este din bloc ca asa scrie in lege dar stim si noi legea nu scrie nicaieri si la urma urmei noi punem pe cine vrem poate fi de oriunde atata timp cat noi consideram ca este bun pentru noi de ce functionari dumneavoastra tot spun ca nare voie,vreau sa va spun ca atunci cand sa supus la vot dl.radu a avut 2 voturi el i mama lui ,doamna aceea vaduva care nu-o cunoatem a avut 14 voturi din blocul lor iar dl.achim a avut 21 de voturi asta datorita faptului ca multi au mai plecat iar atunci dl.curca daca a vazut ca nu se face nici-o schimbare a zis ca nu ete tatutara sedinta si se repeta pe 1 aprilie dar daca era sa nu mai il sustinem pe dl.achim si iesea altul din cei sustinuti de dumnealor atunci era statutara nu mai era ilegal oricum noi vrem sa va spunem ca nu dorim pe nimeni altcineva in afara de actuala conducere si va promitem ca vom merge pana unde va trebui de ce sa vina alti ca ce au facut dumnealor pentru noi altu nu face acest om de cate ori lam chemat la orice ora a venit cu taxiul si a dormit si aici si lasat familia si a venit sa rezolve problemele noastre fiindca acest om nu a uitat ca a stat alaturi de noi si a facut acest lucru ca presedinte fara nici-un ban oricum daca este nevoie vom veni si la dumneavoastra si vom sustine acest lucru adica sa ramana tot actuala conducere.Sunt unele persoane care ii acuza ca nau facut nimic ca au furat bani din asociatie vreau sa va spun ca cei care sustin acest lucru sunt rau platnici ce daca vine alt presedinte sau administrator nu mai avem cheltuieli sau nu mai platim la asociatie din contra am mai avut pe alti care chiar nu au facut nimic de aceea de ce nu sunt lasati in pace sa-si faca datoria in continuare mai ales ca noi suntem multumiti de ei numai eu stiu cat au umblat si la aparegio sa faca sa platim esalonat la gaze isi lua angajament ca platim sa nu mai fim actionati in instanta au cerut sprijinul dumneavoastra al primariei sa luati masuri cu cei rau platnici si nu sa facut nimic stau de 12 ani in acest bloc si nam vazut unul dat afara sau sa-se ia masuri cu ei ca asa ne fac si pe noi cei buni platnici sa nu mai platim ca pur si simplu ne rad in fata deci in concluzie noi avem marea rugaminte la dumneavoastra sa nu va mai luati dupa uni oameni care nu stim care sunt scopurile lor de ce insista sa ia ei la conducere noi avem reprezentati si ne asumam raspunderea pentru ei si ii sustinem in continuare .Va multumesc pentru ascultare si va rugam sa luati in calcul si hotararea noastra ca deocamdata la urma urmei noi decidem cum ne gospodarim si cred ca decizia noastra conteaza noi ne alegem reprezentati care consideram sa ne conduca si sa-ne reprezinte indiferent de unde este aceea persoana daca noi credem ca isi dau interesul pentru noi atunci de ce nu sunt lasati in pace ce se urmareste sa-se aleaga praful de aceata asociatie si de noi care sunt scopurile. Va multumim inca-o data si credem ca ceti lua decizia corecta adica sa ascultati si parerile noastre.
Doamna Oana, vreau sa subliniez faptul ca nimeni din primarie nu vrea sa impuna pe cineva anume la conducerea asociatiei, tot ce imi doresc eu, ca primar, este sa fie liniste, sa va intelegeti toti acolo si sa fie toate lucrurile in regula. Am vazut ca sunt opinii contradictorii in legatura cu orice persoana ar putea sa fie numita la asociatie, asa ca am luat decizia ca, daca scandalul continua, sa pun pe cineva neutru, din afara blocului. Sper sa va linistiti insa si sa va organizati in asa fel incat sa nu mai fie nici nemultumiri, nici probleme. O zi buna!
Buna ziua! Domnule Primar, va scriu a-3-a oara, locuiesc pe strada plevnei(piata mare), am ajuns sa parcam vis a vis de fostul super2000 in parcarea cu plata, pt ca la noi in parcarea de la bloc este un ” balamuc ” total, de 2 saptamani au furat si semnul (interzis cu exceptia riveranilor), de ce nu s-a facut parcarea complexului Bianca separata de parcarea noastra sa putem fi si noi civilizati? chiar nu se poate plati o taxa de parcare, de ex pe aleea plopilor am vazut amenajat frumos cu placute, marcate locuri de parcare pentru locatari/proprietari.. Va doresc un PASTE FERICIT!!!
domnule primar va spun sincer ca acesti oameni care afirma pe blogul dumneavoastra diferite probleme ca nu este buna conducerea asociatiei sunt persoane care au mai fost la conducerea asociatiei pana in anul 2003 si vor ca aceasta asociatie sa ajunga tot cum a fost cand erau dumnealor. referitor la sedinta din 30.03.2010 au fost prezenti din blocul 502 14 persoane si au mai avut din blocul 4 inca 4 persoane care de fapt erau 3 dar una facea parte din aceeasi familie pe nume de temereanca iar din blocul 4 au fost prezenti 22 persoane plus inca 6 imputerniciri din partea celor care au fost la servici sau au avut alte probleme.la supunerea la vot a fost aleasa doamna vaduva din bl.502 cu 17 voturi dar 4voturi au fost din bl.4 si dl ionescu traian a obtinut 18 voturi dar acelasi 4voturi din bloc 4 iar pentru dl iancu care a fost propus de dl.rascol a obtinut 22 de voturi plus cele 6 imputerniciri deci in total 28 voturi deci in final cel care obtine cele mai multe voturi este presedintele asociatiei asa spune in legea asociatilor. referitor la ce spune doamna aceea maria ca dl. saramat a facut asa ca sa fie presedinte din bl.4 nu este adevarat in lege nu spune de unde trebuie sa fie presedintele din care bloc trebuie sa fie sau administratorul sau ceilalti din comitetul executiv pot fi alesi toti numai dintr-un bloc daca are mai multi sustinatori din blocul respectiv si in celelalte blocuri sau scari se pun reprezentanti de paliere care aduc la cunostinta problemele cu care se confrunta dar acele persoane care vb pe blogul dumneavoastra nu cunosc legea .in final daca celor din bl.502 nu le convine nici acum cum a iesit nau decat sa-se dezmembreze de blocul nostru si noi ramanem cu asociatia 123 si ei pot sa-si faca alta asociatie sau sa revina la cea veche pe care au avuto 173 si sa terminam odata cu circul celor din blocul 502 si isi aleg dumnealor pe cine vor in asociatia lor si pe noi sa ne lase asa cum suntem ne-am saturat de figurile lor ei sunt mereu nemultumiti sai vedem cum se gospodaresc la urma.va multumim si sper ca vom fi lasati in pace sa ne gospodarim cum vrem ca la urma urmei nu decide nici primarul ,nici primaria sau fondul locativ e decizia locatarilor asa scrie in legea asociatiei locatari decid pe cine aleg daca ei considera ca un boschetar de pe strada este capabil sai conduca pe ala il pun e decizia lor ce tot atata balamuc ar trebui si primaria sa ia masuri cu cei care au datori mari la asociatie ca din cauza alora suferim noi ceilalti ajungem sa nu mai platim nici noi deci la urma urmei cei din conducerea primariei trebuie sa faca ce depinde de dumnealor , iar cei de la fondul locativ sa se ocupe de instalatile care curg prin blocuri si sa fin lasati in pace cum ne gospodarim noi pana la urma noi decidem nu cele doua instituti care le-am precizat mai sus nu va suparati pe mine dl. primar dar ne-am saturat de circul acesta .va multumim pentru intelegere
Doamna Oana, o sa trecem la masuri ceva mai diferite in perioada imediat urmatoare. Multumesc pentru mesaj si va urez multa sanatate si noroc!
Domnule Volintiru, o sa analizam zona si vedem ce putem face in zilele urmatoare. Noi am tot asteptam sa inceapa lucrarile la parcarea pe care intentioneaza sa o faca domnul Huidu si de asta am stagnat investitiile in zona. O sa trec zilele viitoare pe acolo si vedem asadar ce putem rezolva. Multa sanatate si dumneavoastra si mult noroc!
domnule primar ce informatii imi puteti da in legatura cu cartierul din zona narciselor situat langa cladirile ANL :utilitatii,noua centura si constructiile care se vor face.ma intereseaza pentru ca am cumparat o parcela de teren acolo.
va multumesc o zi buna!
Domnule Ionut, inca de la inceput vreau sa va felicit pentru achizitie. E bine ca ati cumparat parcela respectiva deoarece acolo vom face un cartier modern, pentru tineri, vom aduce toate utilitatile si veti avea de toate: scoli, gradinite, spatii verzi si chiar si un stadion nou. Mult succes!
VA MULTUMESC PENTRU RASPUNS. NOI CHIAR SUNTEM O FAMILIE DE TINERI CARE AVEM O FETITA DE 2 ANISORI SI MA BUCUR CA AM FACUT ALEGEREA CEA MAI BUNA. VA MULTUMIM PENTRU TOT CE ATI FACUT SI FACETI IN ACEST ORAS FRUMOS. O ZII BUNA!
Dl Primar observ pe blogul dumneavoastra care si dau cu parerea asa cum scrie doamna Oana ?! Vreau sa precizez de la inceput ca la sedinta de care pomeneste aceasta doamna nu au fost prezenti 22 locatari din bl 4 pentru a vota in favoarea domnului Iancu propus prin ,,frauda// cu ajutorul acestei doamne Oana care a solicitat de 4 ori locatrilor sa sustina acest om care a venit in stare de ebrietate. Noi loc bl 502 rugam implicarea unei persoane din primarie ,propusa de dumneavoastra pentru a vede adevarul. Nu putem trece cu vederea ca la 40 persoane prezente sa fim furati la voturi . noi locatarii din 502 avind si 4 voturi de la bl 4 in favoarea noastra. Nu credem ca mai este vreo asociatie de locatari in tg jiu unde un ADMINISTRATOR de bloc sa raspunda de 2 blocuri si sa primeasca peste 10 mil lei vechi net cu un program de maxim 4 ore saptaminal . cu mentiunea ca salariul si programul ADMINISTRATORULUI nu au fost facute de locatarii blocurilor ci de cele 2 persoane {Achim si Cauc}care au profitat de faptul ca nu sint trasi la raspundere de nimeni!! DL Primar solicitam sprijinul primariei deoarece noi am platit sume mari de bani fara sa beneficiem de apa calda niciodata .in cazul ca nu este de competenta dumneavoastra va rugam respectos sa ne indrumati catre o institutie anume,pentru a pune punct acum acestei situatie a locatarilor din asociatia nr 123. Va multumim..
Dl primar mai multi locatari din asociatia nr 123 str cioarlau locatri de buna credinta cu plata la zi la asociatie va rugam respectos ca cei in masura .respectiv Dl Saramat sa ne aduca la cunostinta public de ce numitul Achim laurentiu ,nu a predat stampila asociatiei nr 123 fiind schimbat din functia de presedinte de asociatie de circa 30 zile!!!!!!! Noi locatrii am inteles si am asteptat decizia oamenilor care au hotarit schimbarea. Nu intelegem ce poate invoca acest om si de ce dl Saramat nu se implica pentru ca noua conducere aleasa sa si faca treaba!!?? Sa inelegem ca aceste 2 persoane din asociatie sint de neinlocuit!!!!!!, cu complicitatea unor functionari care indiferent de deciziile noastre nu se ia nici o masura. Va multumim pentru timpul acordat si asteptam cu deosebit interes un raspuns……
Domnule Ionel, nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar daca sunt in continuare probleme o sa mai trimit o echipa de la primarie sa cautam solutii. O zi buna!
domnule primar cand sunt zilele orasului?
Domnule Marian, zilele oraşului se vor desfasura in perioada 17-23 mai. Va invitam sa luati parte la ele alaturi de noi!
Domnule primar ,va multumesc pentru amabilitattea cu care ati raspuns dar din cate stiu vecini mei care au construit intrjiete pe acele parcele li sau cerut PUD si nu inteleg care este situatia de la 50 de m de la sosea se cere PUD si la 100 m se cere PUZ va multumesc respectos
Pentru anonimul care vorbea despre PUZ: va invit sa veniti in audienta la mine ca sa vedem exact situatia terenului dumneavoastra si sa vedem in ce forma va putem ajuta, pentru ca mi-e foarte greu sa va localizez ca parcela si nu vreau sa va induc in eroare. O zi buna!
Extrem de frumos articolul.mai vreau
Buna ziua!
Domnule Primar, am citit in presa,ca infiintati sub comanda dl.cms.sef Talaba o societate de paza PUBLIC GUARD.
Ma intereseaza daca aceasta societate isi desfasoara activitatea doar cu fostii angajati din politia comunitara sau mai are nevoie de specialisti(am lucrat intr-o unitate MIRA in cadrul compartimentelor:ordine publica,secretariat,documente clasificate,arhiva,posta militara si paza obiective).
Multumesc anticipat ,o zi buna!
Domnule Adrian, deocamdata vor fi preluati doar fostii politisti comunitari, dar e posibil(si chiar ne-am dori acest lucru) sa se mai faca angajari daca vor fi contracte care vor permite finantarea pentru mai multe locuri de munca. Mai asteptati putin sa vedem cum vor evolua lucrurile si poate aveti noroc. O zi buna!
Buna ziua, domnule primar,
revin cu o problema care nu numai ca pare sa nu aiba rezolvare, dar care ne-a disperat, pur si simplu, pe toti. CAINII. In cartierul 9 mai umbla in haite. In acest moment am in fata blocului 9 exemplare. Am ajuns crescatorie, cumva, si nu ne-am dat seama?! Am un baietel mic, de 1 an, care se trezeste plangand cand in toiul noptii se pornesc haitele sa latre. Saptamana trecuta postasul a fost muscat de picior. Nu i-a provocat cu nimic, omul trecea calm, cand de sub o masina a iesit un maidanez si l-a muscat. Mi-ati raspuns ca intretinerea lor costa, ca nu sunt bani, ca e greu, ca nu se poate… Gasiti solutii, va rog. Luati legatura cu fiundatii, cereti ajutor. Este inadmisibil ce-i in fata blocului. Sunt si vreo 20 de pui proaspeti, asta ca sa nu piara rasa. Daca cumva vine vreo echipa de ecarisaj din ani in paste, nu se oboseste prea tare. Sunt multumiti daca prind 1-2 exemplare, apoi placa. Iar noi ramanem cu alte 40 de exemplare. Unde vreti sa ajungem?! Sa punem noi otrava? Asa ceva nu se face, caci suntem oameni civilizati. Ma rog, cel putin unii dintre noi… Va rog, faceti ceva, gasiti solutii si terminati odata cu problema asta. Daca o sa va multumiti sa strangeti cate 2-3, nici n-are rost sa-i mai adunati. Sau veniti sa locuiti aici o saptamana, sa vedeti cum e. Sunteti invitatul meu si al familiei mele. Poate asa sa luati masuri…
Multumesc si sper sa nu mai vad picior de caine comunitar. Chiar ma gandeam sa chem o echipa tv sa filmeze toata gradina zoologica – de fapt, canina, pe care o avem aici.
Doamna Oana, o sa trimit o echipa de la ecarisaj in zona si o sa cer sa faca vizite periodice astfel incat sa prinda cat mai multe animale. Cautam si alte solutii, dar situatia este foarte dificila la acest capitol. O zi buna!